Ştiri din Transilvania
Tânără de 18 ani, reținută după ce a furat buletine și a luat cu ele credite. Prejudiciu de peste 100.000 de lei
O tânără de 18 ani din Sibiu a fost reţinută de poliţişti, după ce a furat cărţi de identitate şi a făcut credite la bănci cu ele.
O tânără de 18 ani din Sibiu a fost reţinută de poliţişti, după ce a furat cărţi de identitate şi a făcut credite la bănci cu ele/ Foto: depositphotos.com
„La data de 13 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 2 percheziţii domiciliare în municipiul Sibiu şi în localitatea Amnaş, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de furt, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals privind identitatea. O tânără în vârstă de 18 ani, din municipiul Sibiu, a fost reţinută”, a transmis IPJ Sibiu.
Din cercetările efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice a reieşit că, în perioada martie - aprilie 2022, sibianca ar fi sustras trei acte de identitate aparţinând unor femei şi, prezentându-se sub identitatea a două dintre acestea, ar fi solicitat şi ar fi obţinut mai multe credite şi produse în rate din partea unor instituţii bancare şi a unor instituţii bancare nefinanciare, semnând în numele celor două persoane întreaga documentaţie de creditare întocmită.
Valoarea totală a prejudiciului creat este estimată la suma de 103.230 de lei.
„Faţă de persoana bănuită de săvârşirea faptelor se fac cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt - 3 acte materiale, înşelăciune - 8 acte materiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată - 76 de acte materiale şi fals privind identitatea - 6 acte materiale. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, poliţiştii au luat măsura reţinerii tinerei pentru 15 ore, urmând a fi prezentată unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive”, mai anunţă IPJ Sibiu.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate mai multe sisteme informatice care urmează a fi analizate.
Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: