Ştiri din Transilvania
Incendiu la o clinică privată din Arad. Acesta ar fi fost provocat de un fulger
Un incendiu ce ar fi fost provocat de fulger a izbucnit, joi după-amiază, la o policlinică privată din municipiul Arad, o clădire nouă care urma să se deschidă pentru pacienţi în zilele următoare, iar cei câţiva angajaţi din interior s-au autoevacuat şi nu există răniţi.
O clinică din județul Arad a fost cuprinsă de flăcări după ce ar fi fost lovită de un fulger/ Foto: captură ecran video aradon.ro
Pompierii arădeni au intervenit după câteva minute de la apelul la 112, policlinica fiind situată pe aceeaşi stradă cu unitatea.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta la acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, cu posibilitate de propagare la imobilele învecinate cât şi la restul clădirii.
„Nu sunt înregistrate victime, toate persoanele din clădire s-au autoevacuat înainte ca forţele de intervenţie să ajungă. În acest moment, incendiul este localizat, nu mai exista posibilitate de propagare. Se acţionează pentru stingere”, a transmis ISU.
Pompierii spun că incendiul a izbucnit imediat după un fulger puternic, aceasta fiind cel mai probabil cauza.
ISU Arad a transmis că în perioada 1 septembrie ora 12:00 - 2 septembrie ora 21:00 judeţul se află sub incidenţa avertizării meteorologice cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ. În intervalul menţionat sunt prognozate perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi ploi abundente. Cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp, 40-60 l/mp.
CITEȘTE ȘI: