Ştiri din Transilvania

O nouă descoperire a arheologilor clujeni, în castrul roman de la Sutor. Zidurile unei garnizoane militare, aduse la lumină.

Arheologii clujeni au reușit o descoperire extraordinară, în cadrul sitului de la Sutor, situat la graniţa judeţului Cluj cu Sălaj.

Castru roman de la Sutor, descoperire extraordinară a arheologilor clujeni/Foto: monitoruldesalaj.ro Castru roman de la Sutor, descoperire extraordinară a arheologilor clujeni/Foto: monitoruldesalaj.ro

 

 


Cercetătorii din cadrul Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca al Academiei Române au făcut o nouă descoperire la castrul roman de la Sutor.

 


Arheologii clujeni au reușit să scoată în evidență structura porții de nord a castrului roman de la Sutor-Sălaj și cele două turnuri etajate care apărau și asigurau accesul în interiorul garnizoanei militare din această direcție.

După cum arată Filiala Cluj-Napoca a Academie Române, descoperirile recente au fost făcute în cadrul săpăturilor efectuate pe parcursul unei săptămâni, în perioada 15-23 septembrie 2023.


Muzeu pentru turiști, în apropierea Autostrăzii Transilvania

Zidurile castrului roman „Optatiana” de la Sutor, din epoca romană, datează din anii 106-270 și a fost construit în perioada împăratului Hadrian.

Echipa de specialiști coordonată de către dr. habil. Sorin Cociș și dr. Vlad-Andrei Lăzărescu, Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca, au scos la lumină, practic, poarta de intrare din partea de nord a castrului, care este blocată, detaliu unic realizat în ultimii ani privind descoperirile din epoca romană.


CITEȘTE ȘI: 
Secretul ascuns în Platoul Poieni, descoperire uimitoare a cercetătorilor clujeni. Un nou labirint de PEȘTERI în calcar cristalizat, cu potențial turistic

De altfel, arheologii clujeni au găsit elemente din piatră, inclusiv ștampila unității militare, bucăți de vase, monede, etc.

Descoperire extraordinară a arheologilor clujeni, în castrul roman de la Sutor-Sălaj/Foto: Acdemia Română Filiala Cluj-Napoca Facebook.com

Potrivit propunerii înaintate de specialiști, descoperirile ulterioare ar putea face parte dintr-un viitor muzeu, accesibil pentru turiști, în condițiile în care spațiul sitului este situat în apropierea nodului rutier de urcare pe Autostrada Transilvania, potrivit monitoruldesalaj.ro


În urmă cu patru ani, specialiștii în domeniu avertizau cu privire la riscurile la care ar putea fi expus castrul roman de la Sutor, în contextul realizării Autostrăzii Transilvania. Astfel, pentru păstrarea acestui obiectiv extrem de valoros, în 2019, specialiștii au propus devierea tronsonului de autostradă în zona Sutor cu aproximativ 100 de metri.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Arheologii au descoperit un drum roman în centrul Clujului! S-a păstrat în condiții bune timp de 2.000 de ani

Secretul ascuns în Platoul Poieni, descoperire uimitoare a cercetătorilor clujeni. Un nou labirint de PEȘTERI în calcar cristalizat, cu potențial turistic

Ultimele Stiri
abonare newsletter