Ştiri din Transilvania
Femeie ucisă în locuinţa sa de fostul concubin al fiicei sale. Suspectul, căutat de polițiști
O femeie de 70 de ani din Simeria, judeţul Hunedoara, a fost ucisă în locuinţă, sâmbătă, de fostul concubin al fiicei sale. Principalul suspect este de negăsit.
Polițiștii investighează o crimă în județul Hunedoara/Foto: Depositphotos.com
În prezent, bărbatul este căutat de oamenii legii. Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi omorât-o pe mama fostei sale concubine.
„Poliţia oraşului Simeria a fost sesizată de o femeie de 51 de ani, din Simeria, cu privire la faptul că, în momentul în care a revenit de la serviciu, a observat uşa locuinţei întredeschisă şi a surprins un bărbat de 47 de ani (fostul concubin) în locuinţă. Acesta a încercat să o tragă în locuinţă, posibil cu scopul de a o agresa, însă femeia a reuşit să scape, moment în care bărbatul a părăsit locuinţa şi a fugit. Când a intrat în locuinţă, apelanta şi-a găsit mama (în vârsta de 70 ani) căzută pe podea”, a transmis IPJ Hunedoara, potrivit stiridinhunedoara.ro
Medicii ajunşi la faţa locului au resusicitat femeia de 70 de ani, dar în final au fost nevoiţi să declare decesul acesteia.
„Cadavrul femeii a fost preluat de medicii legişti, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei morţii, iar poliţiştii efectuează activităţi în vederea depistării bărbatului de 47 de ani. Din primele verificări rezultă indicii privind comiterea infracţiunii de omor, cercetările fiind preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, a precizat IPJ Hunedoara.
Bărbatul a fost dat în consemn la frontieră.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: