Ştiri din Transilvania

ACCIDENT FEROVIAR în județul Bistriţa-Năsăud

Un tren de marfă a lovit o drezină, miercuri dimineaţă, la intrarea într-un tunel din localitatea Gledin, judeţul Bistriţa-Năsăud, mai multe persoane din drezină fiind rănite în urma accidentului, la ora transmiterii acestei ştiri la faţa locului aflându-se mai multe echipaje ale ISU şi SMURD.

Accidentul s-a petrecut la intrarea în tunelul dintre localităţile bistriţene Râpa de Jos şi Monor-Gledin.

Paisprezece persoane au fost rănite în urma accidentului, arată primele informaţii furnizate de Poliţie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.


Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bistriţa-Năsăud a declarat că trenul de marfă şi drezina circulau pe aceeaşi linie, iar la intrarea într-un tunel din apropierea satului Gledin drezina, având o viteză mai mare, a lovit din spate granitura feroviară.

La rândul său, primarul comunei Monor, Ioan Cira, a declarat că accidentul s-a petrecut într-o curbă unde nu există vizibilitate.


"Trenul de marfă nu putea urca dealul, având multe vagoane, şi oprise. Între timp, a pornit pe calea ferată şi drezina, în spatele trenului, crezând că acesta s-a distanţat. Fiind curbă, cei din drezină nu au văzut trenul care aproape că staţiona, neputând urca dealul, şi l-au lovit din spate. E o curbă fără vizibilitate", a spus Ioan Cira, citat de Mediafax.

El a precizat că în urma accidentului au fost rănite toate cele 14 persoane aflate în drezină, primele informaţii arătând că două dintre acestea sunt în stare gravă.


"Erau 14 persoane în drezină, iar două sunt grav rănite. Celelalte 12 au răni uşoare şi aşteptăm echipajele SMURD să le preia", a mai spus primarul.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat că pentru acest accident au fost mobilizate toate echipajele ISU, SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi că a fost solicitat sprijin şi din partea ISU Mureş.


El a precizat că zona în care s-a produs accidentul este una accidentată, în care accesul este dificil, iar autospecialele nu pot ajunge acolo, astfel că echipele de intervenţie sunt nevoie să meargă pe jos până la locul în care s-a petrecut accidentul.

În zonă a fost solicitat şi un elicopter SMURD pentru preluarea celor două persoane grav rănite.

abonare newsletter