Ştiri din Transilvania

Autostrada Sebeș-Turda, finalizată abia în 2021? Specialiștii contrazic guvernanții! FOTO/VIDEO

Ultima vizită a specialiștilor de la Asociația Pro Infrastructură (API) pe Autostrada A10 Sebeș-Turda arată ceea ce guvernanții refuză să recunoască.

 

 


Reprezentanții organizației nonguvernamentale pentru infrastructură au realizat o nouă filmare aeriană pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, construită de grecii de la Aktor. Deși existau speranțe pentru finalizare în acest an, mobilizarea pe lotul de 24,25 km între Pârâul Iovului și intrarea în Aiud este în continuare catastrofală.

 


„Putem observa o dată în plus managementul haotic al grecilor de la Aktor, mobilizarea insuficientă, lucrările realizate în ultimii 5 ani ce trebuie remediate, sau un sistem de scurgere al apelor aproape inexistent ce produce pagube semnificative la fiecare ploaie”, se arată într-un mesaj al Asociației Pro Infrastructură.

Ministrul Transporturilor: „Sfârșitul lunii noiembrie, un termen fezabil”

Cu excepția structurilor principale, unde subcontractorul Retter este „bine mobilizat”, e greu de crezut că Aktor va finaliza restul lucrărilor chiar și în anul 2021!, avertizează specialiștii. Reamintim, că spre sfârșitul lunii iulie, în urma unei vizite pe șantierul A10, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, promitea inaugurarea în noiembrie 2020.


 

„Avem angajamentul lor (Aktor – n.r.) că acest lucru se va întâmpla. (…) Aşadar, şi pentru lotul 2, cu extensia de timp acordată, termenul de sfârşitul lunii noiembrie pentru finalizarea acestor lucrări poate fi unul fezabil, un termen pe care antreprenorul şi-l asumă pentru a nu ştiu câta oară, în prezenţa noastră”, a declarat Lucian Bode, în prezența premierului Ludovic Orban.


Singura veste bună pe lotul 2 al A10 este ridicarea în nodul Teiuș a noilor stâlpi de linii electrice necesari deblocării pasajului peste calea ferată. Însă, la un progres fizic chinuit, care nu a atins nici măcar 70% în luna iunie 2020, este de domeniul fantasticului că șantierul se poate finaliza în 2020. Ba mai mult, chiar și 2021 prezintă mari semne de întrebare în condițiile actuale.

CITEȘTE ȘI:


Lucian Bode promite autostrăzi, drumuri express și variante ocolitoare: „Vom semna contracte pentru 420 de kilometri”

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter