Ştiri din Transilvania

Un bărbat de 35 de ani a murit la mai puțin de 48 de ore de la rapel. Era bolnav

Un bărbat de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a murit la aproximativ 48 de ore după ce a fost vaccinat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19, la rapel.

 

 


Bărbatul suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă, iar potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul, iar în cursul serii s-a simţit rău, starea sa degradându-se ulterior.

 


În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă.

„Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul", au declarat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Bărbatul decedat fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat.

CITEȘTE ȘI:


O femeie din Bacău A MURIT după vaccinare. Avea mai multe boli

 

Asistentul medical, depistat pozitiv la COVID-19 după vaccinarea a murit la un spital din Cluj-Napoca

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter