Ştiri din Transilvania

Un tânăr care a murit de COVID avea certificat fals de vaccinare. Medic: „Pacienții de la ATI ne cer vaccinurile acum”

Un tânăr care a murit infectat cu COVID la secția ATI din Sibiu avea certificat fals de vaccinare. „E o dezamăgire profundă”, spune un medic ATI despre cei care mint că s-au imunizat.

 

 


Coordonatoarea secţiei ATI din Sibiu, Ioana Codru, a povestit că unii pacienți ajunși la ATI cer să li se facă vaccinul, însă acest lucru nu se poate întâmpla, odată ce bolnavii ajung pe secție, fiind infectați.

 


„Avem, în momentul acesta, aproape exclusiv numai nevaccinaţi la ATI. Pacienţii care au fost vaccinaţi şi au ajuns în ATI, în general, au avut evoluţie mult mai bună, iar cei care totuşi au decedat au avut o patologie asociată extrem de importantă şi, în general, o vârstă înaintată. Şi pacienţii pe care îi avem şi acum internaţi ne cer vaccinurile acum. Şi li se spune că la momentul ajungerii în ATI nu avem ce să facem ca prevenţie”, a povestit medicul pentru Agerpres.

Întrebată ce a impresionat-o cel mai mult de la debutul valului 4, la pacienţii cu COVID-19, coordonatoarea Secţiei ATI COVID-19 de la SCJU Sibiu a spus că este vorba despre pacienții care își falsifică certificatele de vaccinare, pretinzând fals că sunt imunizați.


„Din păcate, am avut pacienţi care au circulat prin Europa cu certificate false de vaccinare. În final, pacienţii au recunoscut asta, ne-au spus-o ei spontan. Am avut un pacient cu certificat fals de vaccinare care a şi murit din păcate şi era şi tânăr”, a spus Ioana Codru.

Medicul, profund dezamăgit de cei care mint că s-au vaccinat

Ea recunoaşte că în momentul în care s-a confruntat cu un bolnav care şi-a făcut rost de un certificat de vaccinare, fără să se fi imunizat, s-a simţit dezamăgită.


E o dezamăgire profundă, pentru că este o ruptură între noi şi cei care încearcă să fenteze”, a mai spus medicul ATI, transmițându-le totodată celor care oferă certificate false de vaccinare „să inspire adânc şi să se gândească de două ori şi poate să se pună în locul familiilor celor care ajung la ATI”.

CITEȘTE ȘI:


VIDEO. Povestea unui supraviețuitor din ATI, din Cluj-Napoca: „Acum ești bine, în 20 de minute ești mort”

Ultimele Stiri
abonare newsletter