Ştiri din Transilvania

Lotul Târgu Mureș - Ungheni al Autostrăzii Transilvania, deschis astăzi

Luni după-amiază se deschide circulația pe lotul cuprins între Târgu Mureș şi Ungheni al Autostrăzii A3 Transilvania.

Foto: Asociația Pro Infrastructură Foto: Asociația Pro Infrastructură

 

 


UPDATE: S-a deschis circulația pe lotul Tg Mureș - Ungheni din Autostrada Transilvania. Primele mașini au pătruns pe autostradă în jurul orei 14.

 


Luni, 6 decembrie, în jurul orelor 12:00 - 13:00, va fi deschisă circulația pe lotul Tg Mureș - Ungheni din Autostrada Transilvania, au anunțat reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Șoferii vor putea circula astfel pe încă 4,5 km de autostradă, plus 4,7 km de drum național cu două benzi pe sens , care leagă A3 de zona Metro/Azomureș.

„De astăzi vom circula pe încă 4,5 km din Autostrada Transilvania. Se inaugurează mini-lotul din zona Târgu Mureș, inclusiv cei 4,5 km de drum național cu două benzi pe sens care leagă A3 de zona Metro/ Azomureș. Colegii noștri vor fi în teren. Stați pe forum pentru fotografii și vești în timp real. Nu forțați accesul pe autostradă, deschiderea va fi după-amiază”, au transmis cei din Asociația Pro Infrastructură.


Lotul, finalizat înainte de termen

Acest lot din Autostrada Transilvania (A3) a fost construit de Strabag și a fost finalizat înainte de termen, întrucât avea termen contractual de finalizare anul viitor.

Lucrările pentru realizarea acestui sector de autostradă au inclus și construcția a 3 poduri și pasaje pe drumuri de legatură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, precum și două noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drumuri existentă.


CNAIR a semnat pe 29 mai 2020 contractul pentru execuția lotului Târgu Mureș – Ungheni din Autostrada Transilvania. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 22 iulie 2020, perioada de execuție prevăzută de contract fiind de 18 luni. Valoarea de atribuire a contractului este de 192,06 milioane de lei fără TVA.

Acest lot din Autostrada Transilvania a fost unul dintre cele mai disputate proiecte de infrastructură rutieră. Pentru atribuirea contractului, Compania de Drumuri a primit în total 12 oferte. Autostrada A3 (numită şi Autostrada Transilvania pe porţiunea Braşov-Borş) face legătura dintre Bucureşti şi ieşirea spre Ungaria prin Borş.

CITEȘTE ȘI:

Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș - Turda a fost deschis! Peste 100 de mașini așteptau în coloană

Ultimele Stiri
abonare newsletter