Ştiri din Transilvania
Urs împușcat și tranșat, descoperit de polițiștii din Bistrița-Năsăud în portbagajul unei mașini. Cazul, preluat de Tribunalul Militar Cluj
Un cadru militar şi un paznic de vânătoare din judeţul Bistriţa-Năsăud, împreună cu doi vânători din judeţul Bihor sunt cercetaţi pentru că, la sfârşitul săptămânii trecute, au organizat o partidă ilegală de vânătoare şi au împuşcat un urs.
Polițiștii i-au prins cu ursul mort în mașină/ FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud
Un cadru militar şi un paznic de vânătoare din judeţul Bistriţa-Năsăud, precum şi doi vânători din judeţul Bihor sunt cercetaţi pentru că, la sfârşitul săptămânii trecute, au organizat o partidă ilegală de vânătoare şi au împuşcat un urs, fiind ajutaţi ulterior de alte persoane cu transportul trofeului şi al cărnii, potrivit unui comunicat de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Conform sursei citate, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au oprit în trafic, sâmbătă, pe raza localităţii bistriţene Rusu Bârgăului, un autoturism în care se aflau trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 52 de ani, din Susenii Bârgăului şi Mijlocenii Bârgăului, care transportau trofeul şi carnea tranşată a unui exemplar din specia urs.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, la data de 13 mai, doi bărbaţi de 41, respectiv 42 de ani, din municipiul Oradea şi Sântandrei, judeţul Bihor, şi un bărbat de 49 de ani, din comuna bistriţeană Leşu, cadru militar, toţi deţinători legali de arme de vânătoare, ar fi organizat pe raza unui fond de vânătoare, fără a avea eliberată autorizaţie, împuşcarea unui exemplar din specia urs. Cei trei ar fi fost sprijiniţi de un paznic de vânătoare, în vârstă de 65 de ani, din Rusu Bârgăului.
Ulterior, bistriţeanul de 49 de ani ar fi jupuit, eviscerat, tranşat şi transportat exemplarul din specia urs, cu sprijinul paznicului şi al celor trei bărbaţi din Susenii Bârgăului şi Mijlocenii Bârgăului.
Poliţiştii au găsit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, arma folosită la împuşcarea ursului, tubul cartuş rezultat în urma executării tragerii ilegale, alte două arme deţinute de vânătorii implicaţi, trofeul exemplarului de urs, carnea rezultată, două dispozitive de observare şi localizare a vânatului şi alte obiecte folosite la activităţile de eviscerare.
La data de 15 mai, faţă de vânătorii din judeţul Bihor, dar şi faţă de cadrul militar şi paznicul de vânătoare din Bistriţa-Năsăud a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 50 de zile.
Cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, fiind efectuate cercetări cu privire la infracţiunile de braconaj, uz de armă fără drept, transportul vânatului şi orice operaţiuni privind vânatul braconat.
CITEȘTE ȘI: