Ştiri din Transilvania
Un copil de 8 ani a murit după ce a căzut în albia unui râu din Bistrița-Năsăud
Un băiat în vârstă de 8 ani din comuna Târlişua a murit, sâmbătă seara, după ce a căzut în albia râului Ilişua, ce traversează localitatea. Medicii au încercat mai bine de o oră să îl resusciteze.
Un băiat în vârstă de 8 ani din comuna Târlişua a murit, sâmbătă seara, după ce a căzut în albia râului Ilişua, ce traversează localitatea/ Foto: Facebook - ISU Bistrița-Năsăud
Mai multe echipaje de intervenţie din cadrul ISU au intervenit în misiunea de căutare a băiatului, printre care s-au numărat echipajul de scafandri, un echipaj de pompieri cu accesorii specifice şi două echipaje SMURD, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă.
Copilul a fost găsit în apă de către pompieri în stop cardio-respirator şi, imediat după ce a fost scos, a început aplicarea protocolului de resuscitare, însă fără rezultat.
„Băieţelul a fost găsit şi scos din apă la aproximativ 4 minute după ajungerea echipajului de pompieri. Din păcate, după aproximativ 80 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul băieţelului nu a răspuns manevrelor aplicate, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD fiind nevoit să îi declare decesul la locul solicitării”, a transmis ISU.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, băiatul de opt ani era domiciliat în satul Răcăteşu şi ar fi fost însoţit de un alt copil în momentul în care s-a produs tragedia. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a survenit decesul.
CITEȘTE ȘI: