Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, a recunoscut că a fost șomer 8 ani și a trăit din salariul soției sale, Adina Vălean. Antonescu a spus că nu a cerut bani de la stat, deși nu era angajat.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, duminică seară, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al partidului, că liberalii vor conduce şase ministere în viitorul Guvern. Componența noului Executiv.
În urma consultărilor cu partidele politice, Klaus Iohannis a anunțat că există premise pentru o coaliție de guvernare „Sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, spune șeful statului.
Prim-vicepreşedintele PNL Emil Boc a declarat, duminică, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al partidului, că România are nevoie de un guvern proeuropean cu o majoritate „consistentă” în Parlament şi nu e vremea orgoliilor, ci a „interesului general”.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie împărţite „conform discuţiilor şi ponderii fiecărui partid".
Președintele Klaus Iohannis, reacție la decizia PSD de a ieși din coaliție: „Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală şi parlamentară”.
PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale au convenit după o reuniune la Palatul Victoriei, asupra principiilor ale viitorului program de guvernare, care nu va include și USR.