Şapte zile de doliu au fost decretate în Galicia după accidentul feroviar produs miercuri seara în Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei, şi soldat cu 77 de morţi şi 143 de răniţi.
Cel puţin 77 de persoane au murit şi alte 143 au fost rănite în accidentul de tren produs miercuri seara în Santiago de Compostella, în nord-vestul Spaniei, a anunţat joi dimineaţa Tribunalul regional din Galicia.
Patru persoane, între care un copil, au fost transportate la spital, duminică, în urma unui accident produs în localitatea Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren.
Şase oameni au murit şi 30 au fost răniţi, dintre care 8 în stare gravă, după deraierea unui tren într-o gară în apropiere de Paris, conform unui bilanţ provizoriu dat vineri noapte de premierul francez Jean-Marc Ayrault, care s-a deplasat la locul catastrofei.
Catastrofa de la Lac-Mégantic, care a făcut 'probabil' 50 de morţi, a fost cauzată de o manevră greşită a conductorului companiei feroviare proprietare a trenului care a deraiat şi a explodat sâmbăta trecută în localitatea canadiană, a afirmat miercuri directorul general al societăţii incriminate, relatează AFP.
Explozia unui tren de vagoane cisternă transportând petrol în noaptea de vineri spre sâmbătă în orăşelul Lac-Megantic din Quebec a ucis 13 persoane, potrivit unui nou bilanţ publicat luni de poliţia provinciei francofone canadiene.