Cel puţin 36 de persoane au murit şi în jur de zece au fost rănite duminică seară într-un accident spectaculos de autocar cu pelerini în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli din sudul Italiei, potrivit unui bilanţ provizoriu al pompierilor, informează AFP.
Un microbuz în care se aflau nouă cetăţeni români s-a răsturnat pe o autostradă din Marea Britanie, trei persoane fiind grav rănite în accident, relatează presa britanică.
Un grav accident de circulaţie a avut loc astăzi pe DN1C, în localitatea Urişor. O femeie aflată în unul din cele două autoturisme implicate în accident a fost proiectată prin parbriz.
Conducătorul unui moped a fost rănit uşor, luni după amiaza, într-un accident de circulaţie care a avut loc în Piaţa Stefan cel Mare din Cluj-Napoca. Mopedistul, care circula dinspre Teatrul Naţional spre Calea Turzii a intrat într-un autoturism după ce şoferul acestuia nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.
În accident a murit fiul cel mare al lui Cristian Istrate, Andrei, în vârstă de 20 de ani. De aseamenea a fost rănit grav fiul cel mic, care se află încă în spital şi soţia diplomatului.
Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina în care se afla, alături de soţie şi cei doi copii, a fost lovită de un alt autoturism.
Opt persoane au murit şi alte 27 au fost rănite după ce două autocare s-au ciocnit în apropiere de oraşul Kovel, în nord-vestul Ucrainei, relatează AFP.