Procurorul DNA a cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, ca pedeapsa lui Adrian Năstase să se mărească cu încă un an, de patru la cinci ani de închisoare, după comasarea celor două sentinţe din dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian".
Adrian Năstase, Relu Fenechiu, Cătălin Voicu şi Gigi Becali se numără printre foştii demnitari care îşi vor petrece sărbătorile pascale în penitenciare, unde au de executat pedepsele primite în urma condamnărilor definitive.
Tribunalul Bucureşti a amânat luni, pentru 28 aprilie, judecarea cererii lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor din cele două condamnări definitive, întrucât instanţa supremă nu a redactat motivarea deciziei din dosarul "Zambaccian".
Firma Supercom care a câştigat licitaţia pentru concesionarea serviciilor publice de salubrizare stradală şi deszăpezire din Cluj-Napoca este deţinută de Ilie Ciuclea. Fostul senator PSD din legislatura 2004-2008, în prezent vicepreşedinte al UNPR, deţine împreună cu familia firma de salubritate Supercom.
Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea au fost anchetaţi în dosarul Transferurilor de către procurorul Doru Ţuluş.
Procurorii anticorupţie au cerut luni, la ICCJ, condamnarea lui Şerban Brădişteanu la pedeapsa închisorii cu executare, în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase, iar avocaţii medicului au cerut achitarea, judecătorii urmând să ia o decizie în 4 martie.
Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, Livia Stanciu, a declarat joi, la CSM, că afirmaţiile premierului Victor Ponta referitoare la dosarele aflate pe rolul ÎCCJ sunt "extrem de grave" şi nu pot conduce decât la decredibilizarea justiţiei şi la scăderea încrederii populaţiei în actul de justiţie.
Declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, care va fi prezentat joi, în Plenul CSM.