Ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj va fi extins și modernizat cu peste 11,4 milioane de lei, bani proveniți, în mare parte, din fonduri europene.
32 milioane lei vor fi investiţi pentru modernizarea Spitalului Municipal Clujana. Lucrările vor începe în acest an.
Pentru un set de analize, pacienţii se vor prezenta la policlinici şi nu la spitale aşa cum o pot face în prezent. Ministerul Sănătăţii doreşte reducerea costurilor cu internările.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat miercuri, la un târg de inovație prin tehnologie pentru dezvoltarea comunităților, că dorește dezvoltarea unui sistem prin care să se poată conecta medicii de familie cu ambulatoriile de specialitate.