Un avion de tip Boeing 737 aparţinând companiei israeliene El Al cu destinaţia Munchen a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, joi dimineaţa, pe aeroportul din Sofia, în Bulgaria, după ce un pasager german a ameninţat personalul de la bord, a declarat compania.
Profesorii și elevii de la Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol, singurul cu predare în limba română din capitala Transnistriei, sunt supusi presiunilor de către autoritățile proruse care le-ar putea devasta sau închide şcoala deoarece este "ultimul focar de românism".
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a afirmat sâmbătă seara, într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter, că ruşii aşteaptă "acum cu nerăbdare, la Moscova, delegaţii guvernamentale ale României şi Republicii Moldova.
"Da, domnilor români, vă vom explica în curând totul, cine sunteţi şi ce credem despre voi", afirmă Dmitri Rogozin într-un mesaj postat sâmbătă seara, pe contul său oficial de Twitter.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a declarat miercuri că în cazul în care interesele ţării sale în Ucraina vor fi atacate, Rusia va răspunde ca în Georgia, în 2008.
Televiziunea de stat Rusia1, considerată portavocea preşedintelui Vladimir Putin, le-a amintit ieri ruşilor că ţara lor dispune de un impresionant arsenal nuclear, capabil să provoace pierderi imense, chiar şi Statelor Unite ale Americii.
Un hoţ de telefon a copiat cu multă răbdare pe 11 coli de hârtie o listă lungă de aproximativ 1000 de contacte înregistrate într-un iPhone pe care l-a furat, după care le-a trimis prin poştă proprietarului său, a anunţat luni China Nouă.