Doi bărbaţi care au deschis focul în exteriorul unei expoziţii de caricaturi cu profetul Mahomed, în Garland, la Dallas, au fost ucişi de către poliţie în noaptea de duminică spre luni, au anunţat autorităţile, relatează CNN.
Studenții Facultății de Construcții și ai Facultății de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca au obținut locul II la competiția internațională Seismic Design Competition care s-a desfășurat în perioada 31 martie – 3 aprilie 2015, în Boston, Massachusetts.
Cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor OSCAR a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles. Iată principalele momente ale evenimentului și numele câștigătorilor.
Secția de baschet masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a reușit să perfecteze încă un transfer. Pentru a se putea ridica la nivelul echipelor din fruntea clasamentului, pe lângă cei trei jucători înregimentați deja la echipă, Trîncă a reușit să mai transfere un jucător din țara baschetului.
Un lider religios al Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), din care ar fi făcut parte fraţii Kouachi, autorii atentatului de la Charlie Hebdo, a ameninţat Franţa cu noi atacuri, într-o înregistrare video difuzată vineri, a anunţat SITE, care monitorizează site-urile islamiste.
Barack Obama s-a întâlnit săptămâna trecută, la Casa Albă, cu tineri activişti pentru drepturi civice care protestează faţă de uciderea prin împuşcare a unui adolescent de culoare de către un poliţist alb, în august, la Ferguson, în statul Missouri.
Confruntări violente au izbucnit luni seara pe străzile orăşelului american Ferguson, după ce un juriu a decis să nu declanşeze urmăriri judiciare împotriva unui poliţist alb care a ucis în această vară un tânăr de culoare neînarmat.