Evoluția leului în cea de a săptămână a lui „20-20” a fost una calmă față de euro, cu o ușoară tendință de depreciere. Volatilitatea dolarului american a fost una redusă, însă francul elvețian a cunoscut un parcurs ascendent, care s-a temperat abia vineri.
Evoluția perechii euro/leu a fost una stabilă pe parcursul perioadei, cotațiile fluctuând în culoarul 4,772 – 4,78 lei. Excepție au făcut ședințele de vineri când a fost atins un maxim de 4,785 lei, și cea de luni când a fost înregistrat minimul de 4,768 lei.
Tensiunile din zona Golfului Persic, după atacul cu rachete, de miercuri noaptea, asupra unor baze irakiene în care se aflau militari americani, și-au pus amprenta asupra piețelor financiare, investitorii mutându-și plasamentele în așa-numitele „refugii”, precum francul elvețian, yenul japonez sau aurul.
Cursul euro a continuat să scadă, pe fondul unei ședințe liniștite în prima sa jumătate, când transferurile se realizau între 4,773 și 4,776 lei, astfel că media a coborât de la 4,7760 la 4,7750 lei. După anunțarea mediei au reapărut ordine de cumpărare de valută iar euro a urcat la 4,78 lei.
Dacă evoluția leului față de principalele valute a fost una pozitivă, în schimb prețul gramului de aur a atins un nou record, al doilea după cel de vineri.
Anul trecut, leul s-a depreciat față de principalele valute, comparativ cu sfârșitul lui 2018. Dacă euro a crescut cu 11,5 bani, dolarul a câștigat aproape 19 bani iar francul elvețian a urcat cu peste 26,1 bani.