Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, afirmă că imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată complet, apreciind că nu este normal ca un vot politic să se substituie justiţiei şi că este o aplicare preferenţială a legii, prin care se creează discriminări faţă de restul populaţiei.
Polițiștii clujeni s-au autosesizat în cazul învățătoarei Monica Chiorean de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, din Cluj Napoca, după ce aceasta a devenit isterică cu mai mulți copii din clasa la care preda. În cursul zilei de vineri, învățătoarea a fost suspendată din funcție până la finalitatea anchetei.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj va deschide, începând de luni, o linie telefonică gratuită unde părinţii pot reclama comportamentul cadrelor didactice, după cazul învăţătoarei care a jignit un copil de clasa I, pe care l-a făcut „tâmpit”, „nebun” şi „jumătate de creier".
Abuzul şi batjocura la care sunt supuşi elevii Liceului de Muzică Sigismund Toduţă sunt la ordinea zilei. Monitorul de Cluj a deschis cutia Pandorei încă de anul trecut când a relatat pentru prima dată teroarea la care sunt supuşi copiii. Nimeni nu a luat nicio măsură, iar lucrurile au degenerat.
O învățătoare de la Liceul de Muzică "Sigismund Toduţă" din Cluj-Napoca este acuzată de părinții elevilor că le „terorizează copii” și că aceștia nu mai vor să meargă la școală din cauza ei și a crizelor de nervi pe care aceasta le face în fața copiilor. ISJ ştia de caz de 10 zile, însă şeful ISJ Cluj nu a făcut nimic.
La Tribunalul Cluj va avea loc pe 2 aprilie primul termen al procesului în care un condamnat pentru omor se va afla față în față cu cel care s-a autodenunțat, în cazul unei studente ucise în 2001.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost astăzi la Parchetul General, unde a fost citat în calitate de suspect, în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj.