Cel mai mare târg de tehnologie din lume, Consumer Electronics Show (CES), se desfăşoară în aceste zile la Las Vegas, publicul având acces la cele mai noi dispozitive şi gadgeturi prezentate de marii producători mondiali.
Compania americană Apple va prezenta luna viitoare trei noi modele de iPhone, cu preţuri şi mărimi diferite ale ecranelor, scrie Bloomberg, citând surse din industrie.
"Vor să lanseze produse de care toată lumea să fie mulţumită, dar de care să nu ştie nimeni", a declarat un fost stagiar al Apple pentru Business Insider.
Gigantul informatic Apple ar dezvolta de mai mulți ani, și în mare secret, o tehnică menită să faciliteze în mod considerabil monitorizarea diabetului zaharat prin intermediul senzorilor, informează AFP și Reuters citând canalul american CNBC.
Producătorii chinezii lansează modele de telefoane tot mai performante, mai accesibile, iar majoritatea suportă două SIM-uri, "mușcând" din cota de piață a Samsung și Apple.
Un ONG a salvat de la moarte un cal înjunghiat și părăsit de stăpânul său în ger înainte de Crăciun. Singura vină a animalului era vârsta înaintată. Ce riscă proprietarul?
Apple a eliminat Dash, o aplicaţie cunoscută pentru programatorii IT şi de asemenea a şters contul dezvoltatorului acesteia, potrivit Business Insider.
Apple a lansat, miercuri, mult-așteptatul iPhone 7, însă prezentarea oficială a fost parțial sabotată chiar de echipa care se ocupă de contul de Twitter al companiei.