Tiberiu Lăcătuș, unul dintre cei patru evadați din arestul IPJ Cluj, a ajuns la spital luni după amiază, 19 ianuarei 2015, după ce și-a bătut un cui în cap.
Imediat după evadarea celor patru deţinuţi din arestul IPJ Cluj, poliţiştii au coborât în stradă de teamă că îşi vor pierde serviciul şi s-au pus pe treabă, presa fiind bombardată zilnic de rapoarte privind activitatea lor.
Trei poliţişti care erau de serviciu la arestul IPJ Cluj când patru deţinuţi au evadat sunt cercetaţi disciplinar şi penal, fiind mutaţi la alte secţii, la cerere, spun surse judiciare, în timp ce evadatul neprins este încă dat în urmărire naţională, existând însă ipoteza că ar fi în judeţ.
Vinerea trecută mai mulți muncitori de la Compania de Apă Someş din Cluj-Napoca ar fi intervenit pentru a curăța canalizarea din cadrul arestului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. Cei patru deţinuţi ar fi evadat după ce muncitorii de la Compania de Apă Someş ar fi curăţat canalizarea, iar la plecare ar fi lăsat gratiile de la unul din geamuri sprijinite de perete.
Psihologul Daniel David a explicat pentru Monitorul de Cluj modul în care gândeşte un deţinut care a evadat şi a detaliat posibilele acţiuni pe care le va face, dar şi ce îl afectează cel mai mult în primele ore de libertate.
În iunie 2011, Alexandru Cristian Bartuş a fost condamnat în Franţa la zece ani de închisoare după ce a rănit mortal un locuitor din Rennes-sur-Loue în timpul unui jaf.
Poliţiştii clujeni au reuşit într-un timp mai mult sau puţin record să prindă trei din cei patru deţinuţi care au evadat sâmbătă la ora 18.00 din arestul IPJ Cluj. Căutările sunt continuate pentru depistarea și prinderea ultimului evadat. Este vorba despre Alexandru Cristian Bartuş, de 32 de ani, care are 1.80 metri înălţime, iar în momentul dispariţiei purta o bluză vernil, de nuanţă deschisă, haină şi pantaloni sport, gri, cu două dungi albastre și pantofi sport, alb cu negru.
Un lucru este sigur: până în prezent, nu au mai existat cazuri de evadare din arestul IPJ Cluj, cazul de sâmbătă fiind primul de acest gen. La prima vedere, este cel puţin suspect modul cum cei patru deţinuţi au reuşit să evadeze. Conducerea IPJ Cluj nu a oferit până la această oră nicio explicaţie despre cum a fost posibilă această evadare. Să nu uităm că în arestul IPJ Cluj au stat infractori celebri şi foarte periculoşi. Grecul Passaris, un maestru al evadărilor, sau interlopul Gore, să numim doar câţiva.