Un francez, fost militant islamist care revenise din Siria, a avertizat poliţia franceză despre atacurile teroriste din Paris cu patru luni înainte de comiterea acestora, precizând că un anumit Abdelamid Abaaoud primise aprobare din partea reţelei Stat Islamic să comită atacuri în Europa.
Suspectul terorist Salah Abdeslam nu s-a aruncat în aer în timpul atentalor de la Paris din 13 noiembrie ca să salveze vieţile unor oameni, a spus fratele teroristului pentru postul francez BFM TV.
Serviciile de securitate belgiene, precum şi alte agenţii de securitate vestice au avut din timp informaţii precise legate de atacurile teroriste de marţi din Belgia, informează Haaretz.
În zona fostului poligon militar Valea Gârbăului a avut loc joi, 10 decembrie, în jurul orei 09:30, un exerciţiu la care au luat parte structurile de ordine şi siguranţă naţională din Cluj.
Autorităţile au efectuat un exerciţiu în care se presupune că au găsit o maşină capcană în zona Piaţa Mihai Viteazu. Marea performanţă a autorităţilor este că au plantat o mașină într-o zonă pietonală (unde nu ar trebui să fie mașini), fără numere (deci maşina nu poate circula) şi cu portierele deschise.
Reprezentanţii publicaţiei săptămânale franceze "Charlie Hebdo" au decis să întrerupă temporar activitatea. Astfel că, următoarele două numere nu vor mai apărea pentru că angajaţii săi nu se simt pregătiţi.
Un bărbat a deschis focul, miercuri dimineaţă, asupra unui militar la Memorialul naţional de război, iar ulterior cel puţin 20 de focuri de armă au fost trase în Parlamentul Canadei, incidentele soldându-se cu moartea atacatorului şi a unui militar, într-un atac terorist fără precedent în Canada.