Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat luni în direct la televiziune moartea liderului Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri. El a fost ucis în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Afganistan în urma unei lovituri cu drona, aceasta fiind o nouă lovitură pentru organizaţia teroristă.
Atentatele teroriste şi lăcomia producătorilor şi a traficanţilor de arme au reprezentat subiectul central al predicii pe care mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, a ţinut-o în cadrul Slujbei de Liturghie dedicată celebrării zilei Adormirii Maicii Domnului.
Reţeaua Stat Islamic (SI) pănuieşte să comită atacuri pe plajele din Europa în această vară, bombe putând fi plasate sub şezlonguri iar atacatorii urmând să fie deghizaţi în vânzători ambulanţi, potrivit şefilor serviciilor de informaţii din Italia, informează Daily Mail.
Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) vrea să comită atacuri în Germania și situația securității este „foarte serioasă”, a declarat duminică Hans-Georg Maassen, șeful serviciului de informații interne german BfV.
Pentru terorişti, obţinerea unor arme letale în Europa cu greu poate fi considerată o problemă. UE, prin legislaţia deficitară sau ignorantă, sau, mai grav, părtinitoare, i-a ajutat pe cei care au răspândit gloanţe şi teroare în oraşele europene, informează BM.ro.
În urma atentatelor teroriste care au zguduit Europa două tinere din Siria au fost agresate fizic în centrul Bucureştiului. Sirienii care locuiesc în Cluj confirmă atitundea schimbată a oamenilor.
După atentatele teroriste din Franţa, Turcia sau Belgia şi după problemele cu imigranţii, s-au schimbat şi preferinţele clujenilor în alegerea destinaţiei de vacanţă pentru vara acestui an.
Atacurile de marţi de la Bruxelles, revendicate de către gruparea Statul Islamic (SI), au loc după o serie de atentate atribuite mişcării jihadiste în Europa.