Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, este de părere că orice persoană afectată de supraimpozitarea contractelor part-time se poate adresa instanţei de judecată.
Liderii PNL au decis să nu susţină candidatura fostului preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean la alegerile parlamentare din această toamnă pe motiv că a rămas cu o etichetă foarte puternică legată de Traian Băsescu,.
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a afirmat că Legea fundamentală este “bine făcută” și că problema în România acum nu este modificarea Constituției, iar cei care cer asta, de multe ori, nu știu ce vor să schimbe.
Judecătorul CCR Augustin Zegrean a declarat miercuri, îniantea începerii şedinţei Curţii în care se judecă dezincriminarea conflictului de interese şi statutul aleşilor locali, că ”toate legile trebuie respectate” şi că în ”codul penal nu se vorbeşte despre o categorie anume de oameni”.
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, joi, că sunt peste 14.000 de legi care nu au fost puse în acord cu deciziile CCR, afirmând că Parlamentul nu a făcut nimic, până în prezent, nici în privinţa ''ordonanţei Dragnea''.
Judecătorii CCR au respins miercuri în unanimitate sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, a anunţat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.
Judecătorii Curţii Constituţionale vor decide azi în cazul primarilor declaraţi incompatibili de ANI. Printre aceştia se numără şi preşedintele ales, Klaus Iohannis.