Epava avionului prăbuşit în Apuseni, depozitată în noaptea de miercuri spre joi în târgul de animale din comuna Horea (Alba), va fi preluată de anchetatori în cursul zilei şi transportată într-un spaţiu care este deocamdată necunoscut, unde va fi examinată de experţi, potrivit unor surse judiciare.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat miercuri noapte că, deşi nu s-a aflat în ţară în momentul tragediei aviatice de la Cluj, sistemul de intervenţie ISU-SMURD a funcţionat.
Rămăşiţele unui avion care a dispărut luni în nord-vestul Mexicului au fost localizate iar cei 14 ocupanţi au murit, a anunţat miercuri ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor.
Un mic avion ce transporta 14 persoane a dispărut după ce a decolat luni dimineaţă din oraşul turistic Loreto pe coasta pacifică a Mexicului, într-o zonă afectată în prezent de intemperii, au anunţat autorităţile locale.