Senatorul PNL de Cluj Alin Tişe a susţinut în plen o declaraţie politică în care a subliniat că verificările şi controalele politice făcute de Corpul de control al premierului Ponta „acționează prin metode specifice unui Corp Infracţional Organizat“.
Deputatul PNL Elena Uioreanu trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia caselor gospodarilor din localitatea Mihai Viteazul care sunt afectate de lucrările la autostradă.
Senatorul Alexandru Cordoș a formulat mai multe întrebări şi interpelări. Una dintre acestea s-a adresat ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea şi s-a referit la asflatarea drumurilor din judeţ.
Proiectul de lege privind intabularea patrimoniului aparţinând unităţilor administrativ – teritoriale, autorităţilor şi instituţiilor publice, iniţiat de senatorul Alin Tişe, a fost avizat pozitiv de către Comisia Juridică a Senatului.