Elevii de clasa a VII-a şi cei de clasa a XI-a care susţin simulările pentru examenele naţionale în luna martie vor avea pentru examenul de matematică o nouă structură pentru subiecte. Ministerul Educaţiei a propus în proiectele de ordin pentru organizarea simulării ca minimum 30% din subiectele de la matematică să fie sub formă de teste grilă (itemi obiectivi).
Statistică: Unul din cinci tineri din România părăsește școala timpuriu, iar ţara noastră are de două ori mai puțini absolvenți de facultate decât media UE.
“Elevii ar trebui să poată alege între BAC-ul național și cel profesional sau tehnologic”, spune Andronescu. În urmă cu nouă ani, tot Andronescu a desființat școlile profesionale.
Propusă pentru al patrulea mandat în fruntea învățământului, Ecaterina Andronescu este, fără doar și poate, un personaj controversat în peisajul politic autohton.
Petru Apostoaia, reprezentantul Consiliului Naţional al Elevilor, a declarat oficial că introducerea testelor grilă la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională se amână cu cel puţin un an, decizia fiind adoptată după discuţia de vineri a ministrului Plumb cu profesorii, elevii şi părinţii.