Drumul județean DJ 107 M, care face legătura între Cluj-Napoca și zona turistică din Băișoara, este de luni bune motiv de supărare pentru clujenii care-și distrug mașinile pe șoseaua impracticabilă.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, organizează a V-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural.
Skiathos, considerată cea mai verde insulă grecească, atrage turişti din toate colţurile lumii nu doar prin frumuseţea plajelor, ci şi prin cele peste o mie de taverne, una dintre ele este cea a unei clujence care a adus pe tărâmul grecesc o parte din România şi poate fi recunoscută imediat după steagul tricolor care flutură la intrare.