România va primi ajutor UE în valoare de 33,9 milioane de euro pentru daune cauzate de seceta severă din 2022. Europarlamentarul Daniel Buda a salutat adoptarea de către Parlamentul European a alocării.
România ar putea pierde până la 1,4 miliarde de euro, dacă nu implementează o reformă a aşa-numitelor pensii speciale, pentru a beneficia de fondurile PNRR.
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de reformă a pensiilor speciale. Proiectul inițiat de Guvern vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile şi indemnizaţiile de serviciu, jalon inclus în PNRR. Potrivit modificărilor aduse, nicio pensie nu va depăși venitul din perioada de activitate.
Tema pensiilor militare merită analizată în mod transparent, iar societatea românească trebuie să înțeleagă „câtă securitate își dorește”, susține fostul ministru al Apărării Vasile Dîncu.
Reforma pensiilor vizează toate pensiile speciale, inclusiv cele militare, iar România trebuie să îndeplinească aceste reforme dacă vrea fondurile UE, prevăzute prin PNRR, susțin reprezentanții Comisiei Europene.
Trei dintre obiectivele turistice propuse de Consiliul Județean Cluj au fost incluse de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în lista rutelor turistice și culturale ce urmează a fi promovate cu ajutorul fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).