Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pare că a intrat pe făgașul normal, la șase luni de la prezentarea sa în Comisia Europeană, după un început lent și anevoios.
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au urcat vineri cu 5,6%, traderii evaluând impactul deciziei Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale, în condiţiile în care vremea mai rece ar urma să majoreze cererea.
Mobilitate urbană asigurată prin transport ecologic, una dintre cele mai moderne grădinițe din România și o stațiune balneară renovată în beneficiul comunității locale reprezintă doar câteva dintre proiectele finalizate sau aflate în fază de derulare în Beclean, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Cluj-Napoca a ajuns în prezent un oraș foarte dezvoltat, mai ales datorită fondurilor europene. Chiar dacă s-ar spune că banii europeni sunt greu de accesat, Emil Boc contrazice aceste „speculații”. Viziunea sa este de a îndrepta Clujul spre drumul orașelor Amsterdam, Bruxelles și Viena.
Licitația pentru unul dintre cele mai importante proiecte de investiții din Cluj, revitalizarea malurilor Someșului va fi lansată până cel târziu în luna noiembrie, susțin autoritățile.