Reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului s-au adunat sâmbătă, 23 ianuarie, pentru a-şi face bilanţul pentru anul 2015. Printre cele mai importante proiecte derulate de biserică anul trecut se numără „Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa”, inaugurarea centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” sau cea a serviciului de ambulanță „Filantropia Ortodoxă” din Bistriţa.
Robert Lukaci, vânzătorul ambulant din centrul Clujului, își va vedea visul cu ochii în următoarele zile: un cărucior modern cu ajutorul căruia să-şi ducă afacerea mai departe.
Robert Lukaci, tânărul care zi de zi împinge prin oraş o gheretă enormă din tablă, încărcată cu produse auto, în special odorizante este cunoscut de tot oraşul. El are propria firmă şi supravieţuieşte din vânzarea mărfii. Are nevoie acum de ajutorul nostru.
Datele Băncii Centrale Suedeze arată că între 2009 şi 2014 valoarea totală a bancnotelor şi monedelor din circulaţie a scăzut de la 11,3 miliarde de euro la 8,5 miliarde de euro.
Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor pe 2016 a fost aprobat, duminică, de membrii comisiilor reunite de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, cu amendamente.