Congresul american a ridicat miercuri plafonul datoriei Statelor Unite până la 7 februarie, după adoptarea de către Camera Reprezentanţilor a unui text ce elimină riscul de incapacitate de plată. Preşedintele Barack Obama a semnat acest text care pune capăt crizei bugetare.
Tânăra pakistaneză Malala Yousafzai, care a supravieţuit unei tentative de asasinare în urmă cu un an, a fost primită vineri de către preşedintele american Barack Obama şi soţia sa Michelle, în Biroul Oval de la Casa Albă, relatează AFP.
Statul federal american a intrat marți dimineață în șomaj tehnic pentru prima dată în ultimii 17 ani, ceea ce ar urma să afecteze sute de mii de funcționari, în lipsa unui acord privind bugetul în Congres, relatează AFP.
Barack Obama a mărturisit luni că s-a lăsat de fumat pentru că i-a fost "teamă de soţie", potrivit unor afirmaţii ale preşedintelui Statelor Unite surprinse de un microfon rămas deschis luni la New York.
Pentagonul pregăteşte atacuri împotriva Siriei mai lungi şi mai intense decât s-a prevăzut, acestea urmând să dureze trei zile, a anunţat duminică Los Angeles Times.
Președinele american Barack Obama a susținut într-o declarație publică, sâmbătă seara, că SUA nu pot rămâne indiferente la situația din Siria și în consecință vor ataca regimul de la Damasc.
Parlamentul britanic a respins joi seara moţiunea premierului David Cameron care apăra principiul unei intervenţii în Siria ca răspuns la folosirea armelor chimice de care este acuzat Damascul, un vot pe care Guvernul s-a angajat imediat să îl respecte.
Statele Unite au pregătit scena, luni, pentru o posibilă intervenţie militară împotriva regimului din Siria, ca reacţie la presupusul atac chimic împotriva civililor, care a avut loc săptămâna trecută în apropiere de Damasc şi este considerat de către Washington drept "incontestabil".