Mircea Băsescu a cerut, vineri, Tribunalului Constanţa, să se constituie parte civilă în procesul în care cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel sunt judecaţi pentru şantajarea fratelui preşedintelui, el solicitând daune morale de un milion de euro.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial, rămân în arest după ce Tribunalul Constanţa a constatat, luni, legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive.
Instanța de judecată a Tribunalului Constanța au respins, miercuri, cererile lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână de înlocuire a măsurii arestării preventive cu controlul judiciar, fratele președintelui rămânând astfel în arest, hotărârea nefiind însă definitivă și putând fi contestată în termen de 48 de ore la Curtea de Apel.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins contestaţiile celor doi faţă de măsura preventivă dispusă în dosarul traficului de influenţă ce ar fi fost făcut pentru ca interlopul Bercea Mondial să scape de închisoare.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu, tot acolo venind şi avocatul familei interlopului, care a spus că a adus "cravata" cu ajutorul căreia a fost înregistrat fratele preşedintelui. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost aduşi şi ei, joi, la sediul central al DNA.
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.
Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi (foto).
Mircea Băsescu, reţinut joi seară de procurorii anticorupţie după ce a fost adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, nu a făcut nicio declaraţie în faţa anchetatorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.