Cadrele didactice de la UMF și alte universități de medicină din țară, care desfășoară activitate integrată, începând din luna ianuarie vor primi o indemnizație lunară.
Consiliul elevilor face apel la sprijin pentru construirea unei platforme de e-learning, în absența unei platforme oficiale pe care legea o cere încă din anul 2011.
Numărul de cazuri de coronavirus din școli crește de la o zi la alta. Tot mai mulți elevi sunt pozitivi. Aproape 60 de unități de învățământ din Cluj se confruntă cu infectări în rândul copiilor.
Proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc pentru profesori din preuniversitar şi universitar, în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru orele predate în starea de urgenţă şi alertă, a fost adoptat de Parlament.