Organizația Partidul Mișcarea Populară Cluj intră în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie cu Avram Fițiu și Dorinel Munteanu în fruntea listelor pentru Camera Deputaților, respectiv pentru Senat.
Peste 20 de liberali clujeni „se bat” pe locurile eligibile de pe listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Printre ei se numără politicieni deja prezenți de ani buni în Parlament, dar și „nume noi”.
Camera Deputaților a adoptat cu 266 de voturi "pentru", 11 "împotrivă" și 8 abțineri proiectul de lege privind instituirea carantinei și izolării în cazul celor suspectați sau confirmați cu COVID-19.
Guvernul ar putea discuta, în ședința de joi, un proiect de hotărâre care vizează aplicarea dispozițiilor legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea legii privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților.