Un curier a fost filmat în timp ce trece succesiv de pe o bandă pe alta, fără să acorde prea multă importanță mașinilor din jur, și ulterior cade inexplicabil.
La sfârşitul lunii noiembrie, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunţa cu surle şi trâmbiţe pe Facebook că Parkingul Negoiu din Mănăştur cu 372 de locuri a fost finalizat, după 4 ani de zile. Surpriză însă. Din cauza unor neconformităţi, parkingul nu va putea fi folosit.
Primăria Cluj-Napoca a dat ieri în folosinţă banda dedicată pentru transportul în comun pe axa Est-Vest, pe B-dul 21 Decembrie 1989 (între stația Someșul și strada Memorandumului, la intersecția cu strada Emil Isac).
După ce lucrările la lărgirea străzii Câmpului la trei benzi au dat peste cap circulaţia în zonă, acum a venit rândul străzii Islazului să fie modernizată.
Două accidente grave de circulaţie au avut loc luni seara la câteva minute distanţă unul de altul. Ambele accidente au avut loc în zona unor treceri de pietoni de pe strada Primăverii. Un nevăzător şi o femeie au fost loviţi din plin de nişte şoferi inconştienţi. La cel de-al doilea accident, şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sâmbătă seară, mii de credincioşi au participat la slujbele religioase dedicate Învierii Domnului. Oamenii au ieşit cu mic cu mare la biserică pentru a lua lumină şi au ascultat vestirea învierii lui Hristos cu lumânările aprinse.
Clujenii care locuiesc pe strada Mogoşoaia se tem de muncitorii care lucrează la introducerea cablurilor în subteran, iar motivul este pe cât se poate de simplu: aceştia distrug tot ce întâlnesc în cale.