George Maior a declarat că respingerea Legilor „Big Brother” ar putea reprezenta un element major de vulnerabilitate la adresa României şi a avertizat că cei care se opun acestor legi vor fi responsabili în cazul producerii unei catastrofe.
Judecătorul Curţii Constituţionale a României Toni Greblă a fost adus de anchetatori, joi, cu mandat, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind suspectat de trafic de influenţă.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri că este neconstituțională Legea privind securitatea cibernetică, unul dintre motive fiind lipsa avizului CSAT.
Judecătorii Curţii Constituţionale vor decide azi în cazul primarilor declaraţi incompatibili de ANI. Printre aceştia se numără şi preşedintele ales, Klaus Iohannis.
Parlamentarii PNL au sesizat Curtea Constituţională în privinţa OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali, sperând că judecătorii CC să facă referire şi la situaţia juridică a primarilor şi consilierilor care au părăsit partidele din partea cărora au fost aleşi şi a mandatului acestora.
Candidatul independent la prezidențiale Gheorghe Funar, fost primar al Municipiului Cluj-Napoca, a adresat Curții Constituționale a României (CCR) o cerere de anulare a alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie pe motiv că nu toți românii au putut să își exercite dreptul la vot.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, la sosirea la sediul CC, că alegerile prezidenţiale vor avea loc indiferent ce vor decide astăzi judecătorii constituţionali în legătură cu OUG 45/2014 care modifică legea de organizare a alegerilor prezidenţiale.