Centura Metropolitană Cluj se află în etapa de proiectare a studiului de fezabilitate, anunță echipa de proiect. Termenul de predare a documentației complete pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici este luna martie 2022.
Din luna mai și până în prezent, în Cluj-Napoca s-au mai realizat 800 de metri de piste pentru biciclete, conform viceprimarului Dan Tarcea. În prezent, Clujul are un total de 42,3 km de piste.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a prezentat raportul de activitate din primul an al mandatului actual. Se pregătesc proiecte de peste 650 de milioane de euro pentru următorii ani, conform edilului.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat că în 30 de zile va fi finalizată licitația pentru executarea lucrărilor pe strada Eroilor. O bandă în plus, piste de biciclete și spații verzi vor fi amenajate.
Viceprimarul Dan Tarcea a vorbit, marți, despre proiectul care prevede realizarea metroului de la Cluj, precizând că acesta este unul care „are maturitate”, fiind cuprins în PNRR.
Deși un subiect sensibil, viceprimarul Dan Tarcea continuă să vorbească despre necesitatea schimbării mentalității clujenilor și renunțarea la mașini, pentru a rezolva problema traficului din Cluj-Napoca.
Clujenii nu mai suportă traficul din oraș. Emil Boc a fost întrebat ce soluții imediate există pentru rezolvarea acestei probleme, iar răspunsul a fost „prioritizarea tramvaiului”.