Clujeanul Sergiu Pașca, profesor la Universitatea Stanford și Doctor Honoris Causa al UMF Cluj, este de părere că Clujul și Transilvania ar putea să devină „un loc de excelență în cercetarea biomedicală”.
Sergiu Pașca, un clujean care a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a condus un studiu prin care au fost implantați neuroni umani la șoareci pentru a studia tulburări psihiatrice complicate.
Un cercetător clujean, sătul de toate zvonurile care circulă în țară în legătură cu epidemia de coronavirus, a punctat câteva lucruri importante în ceea ce privește virusul care a blocat o lume întreagă.
Cercetătorul clujean Dacian Dolean avertizează că există lipsă de competență în realizarea examenelor naționale.
Un cercetător clujean face parte dintr-o echipă internaţională multidisciplinară ce efectuează studii asupra paleoclimei.
Iosif Viehmann, cel mai mare speolog din România a primit joi, titlul de Cetățean de Onoare al județului Cluj. Speologul în vârstă de 88 de ani este singurul cercetător în viaţă al Institutului de Speologie din Cluj care l-a cunoscut personal pe Emil Racoviță, întemeietorul biospeologiei şi care, de altfel, i-a şi insuflat acestuia pasiunea
Dan Vodnar, cercetător la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj a inventat un ambalaj inteligent, din carapace melcilor, alge şi alte ingrediente naturale, care previne infectarea mâncării cu o bacterie cauzatoare de toxiinfecţii alimentare.