Deac a ieșit accidentat în meciul câștigat cu 4-1 cu Astra după ce a dat un gol și o pasă de gol. În acest sezon el reușise în total cinci pase de gol și două goluri, fiind motorul echipei.
CFR Cluj a reușit surpriza serii, aceasta învingând pe teren propriu prima echipă clasată în Liga 1, Astra Giurgiu cu scorul de 4-1, după o dublă a jucătorului Tade și accidentarea lui Deac.
După trei victorii consecutive echipa din Gruia a reușit să acumuleze 13 puncte și să ajungă pe locul trei în clasamentul Ligii 1. O victorie în meciul de mâine pe care îl va disputa în fața Astrei va urca echipa pe locul doi sau poate chiar pe primul loc.
Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal a decis că FC CFR 1907 Cluj trebuie să plătească salariile restante ale jucătorilor.
David Petrucci, unul dintre jucătorii transferați de către CFR Cluj, a declarat astăzi că deși vine de la Manchester United acest transfer la o echipă din România este un pas înainte, nu un pas înapoi.
Echipa Șahtior Donețk condusă de Mircea Lucescu a aterizat astăzi pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca iar deseară, de la ora 19:00, și duminică, de la ora 17:30, vor juca amical împotriva echipelor CFR și Universitatea.