Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcată la mijlocul lunii martie, aduce atmosfera de sărbătoare și în municipiul Cluj-Napoca. Data de 15 martie este una dintre cele trei zile naționale ale Ungariei.
Ambulatorul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj va fi dotat cu aparatură și echipamente medicale de înaltă tehnologie. Valorea investiției este de 5,4 milioane de euro.
Clujenii se pot bucura din nou de sistemul de bike-sharing. Persoanele care vor să obțină un card nou, îl pot solicita la Primăria Centrală, cât și la primăriile de cartier.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj face un nou apel pentru donarea de sânge. Este nevoie de toate grupele de sânge, în special grupele 0-, 0+ și AB-.
Eduard, un copil în vârstă de 14 ani, fiu de soldat, este internat la Clinica Pediatrie 2 din Cluj-Napoca și are nevoie urgentă de sânge. Copilul a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloblastică.
Patru bărbați au fost răniți și transportați la spital în urma accidentului de pe strada Borhanciului de luni dimineață. Polițiștii au explicat cum s-a produs impactul dintre cele două mașini.
Clujul este un oraș încărcat de istorie, iar în oraș există numeroase clădiri care impresionează prin arhitectură. Puțini știu că Biserica Romano-Catolică din centrul Clujului este construită pe terenul unui fost cimitir.