Potrivit unui comunicat al Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj, la sfârşitul anului 2013, în evidenţele Serviciului se aflau înregistraţi 5759 cetăţeni, proveniţi din 111 ţări ale lumii.
Echipa României, formată din covăsneanul Radu Cotarcea şi clujeanul Octavian Buta, reprezentând Universitatea Babeş Bolyai, a obţinut titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, organizat în India, primul obţinând şi locul al VI-lea din lume la vorbitori.
Un incendiu a izbucnit vineri după amiază, în localitatea Ţaga, lăsând un clujean fără casă, în toiul iernii, aceasta fiind distrusă aproape în întregime.
Joi, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării şi în general frumoasă la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil. În celelalte regiuni vor fi înnorări şi local se va semnala ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Pe arii restrânse, în special în partea de est a teritoriului, va ploua slab sau va burniţa şi vor fi condiţii de polei.