Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, după ceremonia de inaugurare a noii piste de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj, că Guvernul va aloca o sumă importantă la rectificarea bugetară pentru efectuarea unor plăţi la lucrările efectuate deja la noua pistă.
O familie din Cluj-Napoca a depus o plângere penală împotriva Consiliului Judeţean Cluj pentru tulburare în posesie şi distrugere, după ce au fost amplasate mai multe balize luminoase pentru noua pistă de 2.100 de metri a aeroportului din oraş pe terenuri neexpropriate, fără acordul proprietarilor.
Lucrările pentru realizarea sensului giratoriu de la aeroport, un proiect vechi din timpul mandatului de preşedinte de Consiliu Judeţean al lui Alin Tişe, se află pe ultima sută de metri.
După ce activiştii de mediu care sunt împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană au anunţat deja că vor protesta, sâmbătă, în cadrul mitingului aviatic, având în vedere că vor fi prezenţi atât premierul Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu, acum a venit rândul şi clujenilor care au fost expropriaţi de Consiliul Judeţean Cluj pentru contruirea pistei să protesteze.
Consiliul Judeţean Cluj a finalizat lucrările de construire a noii piste de decolare-aterizare de 2100 metri. Investiţia, care se ridică la peste 166 milioane de lei, fost realizată din fondurile Consiliului Judeţean Cluj.
Liviu Bota, numit director interimar la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj ocupă în continuare această poziţie cu toate că la începutul lunii iunie i-a expirat mandatul.
Proprietatea terenului pe care se află Iulius Parc a fost motivul unei discuţii în contradictoriu între primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, ambii prezenţi la inaugurarea Iulius Parc.