Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a legii privind exercitarea profesiei de bonă, în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii acesteia ca persoană fizică autorizată.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj a desfăcut, marţi, contractul de muncă al lui Sorin Apostu, fost primar al municipiului, care era profesor la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor, măsura fiind luată după ce ICCJ l-a condamnat definitiv la închisoare.
Adrian Kritikos, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) a declarat, vineri, că George Ciobanu, şoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru, nu avea contract de muncă la firma care asigura transportul, nici avizele medical şi psihologic.