Pentru prima dată de la începerea anului școlar, adică acum 8 săptămâni, cazurile de COVID-19 din rândul copiilor și tinerilor cu vârste între 0 și 19 ani, se împuținează.
Răzvan Cherecheș, cel care conduce departamentul de Sănătate Publică al UBB Cluj, este de părere că grădinițele și școlile primare ar putea rămâne deschise, întrucât un studiu arată că riscul de infectare cu COVID19 este semnificativ redus la copiii sub 10 ani.
O femeie a fost rănită grav într-un accident de lângă Câmpia Turzii, iar soțul și cei trei copii au fost transportați la spital. Când au ajuns echipajele SMURD, femeia nu prezenta semne vitale.
Proiectul „Copil Iubit la Bord” a desfășurat mai multe acțiuni în acest an cu scopul de a observa dacă se respectă prevederile legale cu privire la transportarea copiilor în mașină.