Într-un an electoral, teme precum impozitul progresiv și cota unică de TVA nu sunt de actualitate, potrivit poziției exprimate de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR).
După reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10%, bugetul Clujului va pierde 30 de milioane de euro, adică o treime din bugetul de investiții, susține primarul Emil Boc.
Impozitul pe gospodărie şi impozitul progresiv sunt următoarele pe lista de implementare, dar şi de această dată fără o analiză prealabilă a impactului.
Eventuala creştere a cotei unice va afecta competitivitatea României, iar efectele negative nu vor putea fi contracarate de scăderea TVA, a declarat Gijs Klomp, directorul Jones Lang LaSalle (JLL), menţionând că toate segmentele pieţei imobiliare vor avea de suferit în urma unei astfel de măsuri.
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda cere demisia premierului Victor Ponta şi a guvernului pentru incapacitatea de care dau dovadă în gestionarea problemelor cu care se confruntă românii.
Fostul premier Emil Boc consideră că actualul şef al Guvernului, Victor Ponta, începe să plătească pentru politica iresponsabilă de a tăia bani de la investiţii, apreciind că "hilara propunere de majorare a cotei unice" va avea ca efect "moartea clinică a mediului de afaceri".