Economie

CURS VALUTAR. Cotațiile euro au urcat la 4,845 lei

CURS VALUTAR. Cotațiile euro au urcat la 4,845 lei
Creșterea cererii de dolari din aceste zile, investitorii dorind să profite de majorarea prețului acțiunilor listate la bursele americane, a provocat o scădere a monedelor din regiune, datorită ieșirilor decapital.

Economie

Dolarul pregăteşte noi maxime istorice

În perioada analizată leul a avut o evoluţie descendentă faţă de principalele valute provocată de decizia Comitetului monetar al Rezervei Federale americane (FOMC) de a majora dobânda sa cheie, proces care se va accelera, conform declaraţiilor, în cursul lui 2017.

Economie

Leul a ales aprecierea

De obicei, apropierea alegerilor locale, parlamentare sau prezidențiale au avut efecte depreciative asupra leului. Anul acesta însă moneda națională a avut o evoluție calmă, rezistând chiar și presiunilor care s-au făcut simțite pe piețele internaționale, semn că fundamentele economice satisfac investitorii.

Sănătate

Ortopezii români învață de la cei mai buni specialiști americani

Un grup restrâns de ortopezi din România și din SUA s-au întâlnit la Timișoara la un curs de specializare în chirurgia artroscopică a articulației umărului, printre lectorii prezenți fiind și dr. Mihai Roman, medic primar ortopedie traumatologie, specializat în chirurgia artroscopică.



abonare newsletter
banners