Profesorilor care refuză să predea online ar putea să li se impună desfacerea contractului de muncă. Astfel, a fost redactată o solicitare ca elevii și părinții care postează videoclipuri pe internet din timpul cursurilor online să fie sancționați.
Inspectoratele școlare așteaptă un ordin de ministru pentru reducerea orelor de la școală, care întârzie să apară. Legea reducerii numărului de ore a fost promulgată de un an.
Universitățile nu se vor închide la doar trei cazuri de COVID-19 confirmate în formații de studiu diferite. Decizia o va lua fiecare unitate de învățământ superior împreună cu DSP, în funcție de numărul de cazuri.
Rectorul a precizat faptul că universitatea va încerca să facă tot posibilul ca acest an să se desfășoare în cele mai bune condiții, deși va fi în mediul online.