Cazul fetei de la Caracal, care a fost ucisă brutal în urmă cu câteva zile, după ce a sunat disperată la 112, a bulversat întreaga țară. Profesorul de psihologie Daniel David a explicat că această situația a apărut nu doar din cauza autoritățillor, ci din cauza unor probleme profunde ale societății.
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) va derula, în perioada 2019-2022, proiecte în valoare de peste 22 de milioane de lei pentru formarea doctoranzilor și a post-doctoranzilor în conformitate cu cerințele reale ale pieței muncii și ale mediului socio-economic.
Universitățile încep procesul de alegere a rectorilor. Daniel David, prorector pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat că este posibil să candideze.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit, la finalul săptămânii trecute, întâlnirea dintre reprezentanții a 17 universități publice din România şi cei ai companiei britanice care elaborează rankingul QS – unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților.
Florian Ștefănescu-Goangă este considerat un model academic actual pentru o universitate modernă, motiv pentru care mai mulți profesori universitari clujeni au realizat o lucrare în cinstea sa.
Educația, sănătatea sau științele sociale sunt domenii cu mai puțini absolvenți față de media UE. În schimb, studenții români sunt peste media europeană la inginerie, matematică sau construcții.